Vrei să lucrezi la Facebook? Compania a publicat un anunţ de angajare pentru români. Condiţiile necesare pentru a fi acceptat
Gigantul Facebook este în căutare de specialişti români pe care vrea să îi angajeze la sediul său din Dublin, Irlanda. Anunţul a fost făcut pe pagina de cariere a companiei.
“Angajăm Market Specialists pentru piața din România, iar din această poziție vei deveni o voce a comunitații și vei găsi soluții cu impact în lumea reală. Vei face parte din echipa noastră de Market Operations, care este în continuă creștere și care se asigură că platfomele noastre sunt sigure pentru utilizatorii noștri”, informează Facebook.
Rolul specialiştilor IT este de a asigura securitatea platformei online. În activitatea zilnică, cei angajaţi vor trebui să identifice potențialele abuzuri și vor rezolva probleme de securitate ale conturilor utilizatorilor.
Pentru a aplica, doritorii trebuie să fie absolvenți de facultate sau de master, de preferat cu studii în domeniul matematicii sau științelor, și trebuie să aibă o experiență relevantă de cel puțin doi ani. De asemenea, cunoaștințele de Excel și SQL reprezină un avantaj.
Candidații trebuie să aibă abilități de gândire strategică și analitică, să se exprime fluent in engleză și romană, atât scris cât și vorbit, și să fie conectați la comunitatea din România, să-i cunoască cultura și obiceiurile.