Facebook a picat aproape în întreaga lume timp de o oră, inclusiv în România
Facebook a avut probleme mari astăzi. Site-ul de socializare nu a mai funcționat timp de o oră în mai multe regiuni ale lumii, printre care Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Informațiile sunt deocamdată neclare, unele surse susținând că Facebook a picat în întreaga lume. Problemele au început în jurul orei 08:00 – ora României.
Utilizatorii Facebook nu s-au mai putut loga la site-ul de socializare. Zdnet.com și Belfasttelegraph.co.uk au primit informații în acest sens de la cititorii din întreaga Europă: site-ul nu a mai funcționat în Albania, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Macedonia, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Ucraina și Marea Britanie.
Pe măsură ce au sosit mai multe informații în acest sens, a devenit clar că site-ul a picat aproape în întreaga lume. Și alți utilizatori ai site-ului de socializare s-au plâns de problemă, printre aceștia numărându-se cei din Abu Dhabi, Egipt, Ghana, Nepal, Pakistan, Africa de Sud, Sri Lanka și Zimbabwe.
Unii dintre utilzatorii din zonele enumerate au putut totuși să-și acceseze contul, dar asta a depins, se pare de provider-ul de internet pe care îl aveau. Unele persoane au putut accesa site-ul de pe telefoane, sau de la internet cafe-uri. Singurii care nu s-au plâns de problemă au fost cei care locuiesc în America de Nord.
Sursa problemei pare să fi fost legtă de DNS, și nu de un routing global sau o o problemă legată de disponibilitatea site-ului, scrie sursa menționată.