Cele mai importante progrese din domeniul 5G, prezentate în cadrul Huawei Roadshow 2020. Cum poate fi transformat Portul Constanța într-un smart port grație tehnologiei de vârf

Cele mai importante progrese din domeniul 5G, prezentate în cadrul Huawei Roadshow 2020. Cum poate fi transformat Portul Constanța într-un smart port grație tehnologiei de vârf

Compania Huawei și-a deschis porțile către publicul larg pentru a prezenta cele mai practice soluții tehnologice pe care le poate oferi rețelele 5G. Este vorba despre evenimentul Huawei Roadshow 2020, o expoziție europeană a celor mai noi tehnologii dezvoltate de companie. Aceasta a ajuns și la București, oferind o perspectivă practică asupra modului în care tehnologia 5G este aplicată în domenii diverse precum divertismentul, activități industriale, didactice, de cercetare sau în comunicare.

“Evenimentul urmărește să educe pe toți participanții în legătură cu tehnologia 5G. Dorim ca publicul să afle ce este această tehnologie, ce beneficii aduce, cât de sigură este. În spațiul public au apărut o serie de afirmații false legate de faptul că tehnologia 5G este nocivă. Tehnologia 5G este o tehnologie mult mai sigură decât 2G, 3G, 4G. Toate detaliile negative legate de tehnologia 5G sunt niște scenarii utopice, în ideea că toată România va fi plină de dispozitive 5G care vor genera date, care la rândul lor vor necesita antene adiționale. Ideea de bază este că până vom ajunge acolo mai este mult timp. Cu siguranță va apărea 6G, 7G care vor fi de asemenea mult mai sigure decât tehnologiile anterioare. Tehnologia 5G este mult mai sigură din punctul de vedere al transmiterii datelor, mult mai sigură din punctul de vedere al emisiilor, necesită echipamente de dimensiuni mult mai mici, cu consum mult mai mic, care generează căldură mult mai puțină. Atinge frecvențe mult mai mari, dar nu impactează în niciun fel la nivel de individ.

Ne propunem să promovăm tehnologia 5G pentru ca o țară ca România să o adopte într-un mod cât mai transparent. Ne dorim să oferim și câteva idei de use case-uri către toți cei interesați. Acestea au fost deja implementate în zona de agricultură, în zona de media, de cercetare-dezvoltare, în zona de smart city, smart port, etc”, a precizat pentru B1.RO Andrei Balcu, consultant în domeniul tehnologic în cadrul evenimentului.

Compania Huawei este unul dintre producătorii de tehnologie 5G care are cam 80% din patentele pe care le deține în regie proprie sau alături de alți furnizori care oferă soluții de tip 5G. Din punctul de vedere al utilității sunt prezentate soluții care oferă sprijin atât mediului comercial, cât și utilizatorilor domestici.

Tehnologia care poate fi văzută în cadrul expoziției se referă în primul rând la oferirea către consumatorul final a unor soluții de internet la viteze foarte mari, cu o modalitate de transmitere a datelor mult mai sigurădecât tehnologiileanterioare.

În acest sens, osoluție Huawei prezentată este un echipament Wi-Fi portabil care oferă un acces larg la internet, la viteze 5G. O altă tehnologie este un telefon mobil portabil, cu 40 de megapixeli ca posibilitate de a face fotografii. Esteuna dintre vedetele expoziției cuotehnologie de ultimă generație, cu display care se împachetează și care permite transformareatelefonului mobil într-o tabletă. Publicul poate face cunoștință totodată cu telefonul special care oferă tehnologii inedite ce pot fi folosite în timpul concertelor sau cu ochelarii speciali care transformă experiența virtuală în realitate imediată prin intermediul tehnologiei 5G.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

De asemenea, publicul poate lua contact cu tehnologia care oferă utilizatorilor posibilitatea de a experimenta unul dintre jocurile clasice în sistem remote.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nimic nu se compară însă cu tehnologia care poate fi folosită în industrie. În acest sens, publicul poate vedea prototipul unui robot care se bazează pe camere speciale și care urmărește traseul presărat cu punctede orientare. Dacă traiectoria este schimbată, robotul va urmări punctele în așa fel încât să urmeze traiectoria. Acest principiu poate fi aplicat în zona industrială pe baza tehnologiei inteligente.

În cadrul expoziției pot fi văzute și câteva din tehnologiile speciale pe care compania le pune la dispoziție în contextul problematic al pandemiei de coronavirus: „Este vorba despre o soluție de teleconferință, teleprezență, poate chiar să meargă spre zona de telemedicină, în zona de prezentare în cadrul academic pentru studenți și elevi, mai ales că în timpurile acestea nefaste elevii, studenții pot să acceseze soluțiile noastre în care profesorul printr-un mediu sigur poate să le predea tuturor. Toți ceilalți elevi se pot conecta cu ușurință”, a explicat Andrei Balcu.

Cei care vizitează expoziția pot afla informații importante despre performanțele companiei Huawei, dar mai ales despre oportunitățile pe care aceasta le-a creat în România. În acest sens consultantul în domeniul tehnologic a dezvăluit că Huawei intenționează să investească tot mai mult în cercetare și inovare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

O altă tehnologie prezentată vizează domeniul mass media. Este vorba despre un sistem de filmare care oferă posibilitatea de a transmite imagini în timp real mult mai ușor, tot datorită rețelelor 5G. Un cameraman de profesie va avea nevoie de un astfel de echipament.Camera va fi legată de un dispozitiv care la rândul său va fi conectat la o baterie și va putea încăpea într-un ghiozdan. Toate dispozitivele nu câtăresc mai mult de 5 kg.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Televizorul 8K este cu siguranță o tehnologie unică, la rândul ei posibilă grație tehnologiei 5G. Aceasta aduce imaginea foarteaproape de modul în care ochiul uman poate distinge culorile.

O altă tehnologie de tip 5G este echipamentul de manipulare de la distanță ce poate avea o utilizare variată în cele mai pretențioase domenii de activitate precum medicina sau chiar cel al intervențiilor balistice.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

O soluție spectaculoasă prezentată în cadrul expoziției este cea de smart port care, potrivit organizatorilor, poate fi aplicată la nivelul Portului Constanța. Toți operatorii sunt într-un mediu de siguranță, nu se urcă pe macarale ci stau într-un birou și manipulează toate mecanismele electrice. La nivel de birou, totul se face prin intermediul camerelor, a senzorilor, în așa fel încât să reducă foarte mult costurile și să ofere soluții de securitate sporită și să reducă timpii operaționali. Astfel de soluții necesită un ecosistem de 5G astfel încât toate lucrurile să fie conectate. Poate fi aplicată și prin intermediul mașnilor inteligente autonome care merg singure bazate pe senzori, astfel încât toate măsurile de siguranță să fie implementate.

„Este o tehnologie menită să faciliteze anumite munci mai grele pentru oameni. Aceștia nu vor rămâne fără joburi, dar se vor adapta și vor învăța și vor beneficia de noi oportunități. Așa cum am trecut de la epoca industrială, la epoca de astăzi, unele munci nu au dispărut, ci s-au adaptat noilor cerințe”, a subliniat Andrei Balcu.

Huawei a adusși anul acesta, la București, progresele tehnologice din domeniul 5G. Tehnologiile de vârf prezentate de către Huawei sunt reunite într-oexpoziție specialăHuawei Roadshow 2020.

Anul acesta toate produsele prezentate de compania chineză sunt deja disponibile în diversele pieţe pe care activează, iar printre vizitatorii şi potenţialii clienţi s-au numărat şi se vor numără şi operatorii de telecomunicaţii din ţara noastră.

Acest articol este susținut de Huawei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`