Elon Musk testează de câteva luni în România, cu sprijinul ANCOM, relaxarea unei reglementări globale din anii ‘90 care privește sateliții

Publicat: 01 10. 2024, 09:08
Actualizat: 01 10. 2024, 11:07
Foto: Hepta - DPA Images / Patrick Pleul

Norma ″luată la țintă″ experimental de Musk pe teritoriul României a fost elaborată și este impusă la nivel mondial de către International Telecommunications Union (ITU), agenție specializată în IT&C a ONU.

Există o limită pentru energia pe care sateliții cu orbită joasă o pot transmite la și de la echipamentele terestre asociate

Starlink, operatorul serviciului omonim de internet prin satelit, controlat de SpaceX al lui Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, derulează de câteva luni teste în România, cu acordul și sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală ce datează din anii ’90 și care limitează tehnic sateliții de generație nouă, non-geostaționari, precum cei ai Starlink, poate fi relaxată fără a fi afectată funcționarea sateliților clasici, geostaționari, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Norma testată de Musk stipulează o anumită limită pentru energia pe care sateliții cu orbită joasă o pot transmite la și de la echipamentele terestre asociate, indicator denumit Equivalent Power Flux Density (EPFD).

Efectul limitei este că restrânge viteza și aria de acoperire care pot fi oferite de servicii de internet prin satelit precum Starlink. Scopul ei este protejarea sateliților geostaționari de interferențe care să le perturbeze funcționarea.

SpaceX face de mai mult timp lobby pentru majorarea limitei EPFD, susținând că aceasta este exagerat de mică față de ceea ce este necesar pentru realizarea scopului ei.

Recent, compania a solicitat reglementatorului american în telecomunicații, Federal Communications Commission (FCC), să nu mai aștepte schimbarea regulilor internaționale de către ITU și să relaxeze norma pe teritoriul Statelor Unite.

România e prima țară din lume care a acceptat testele

România a devenit prima țară din lume pe teritoriul căreia se derulează un studiu menit să demonstreze că limita EPFD poate fi majorată mai mult decât semnificativ față de nivelul impus în momentul de față, fără perturbații, conform surselor Profit.ro.

Astfel, încă din luna iulie a acestui an, în colaborare cu ANCOM, Starlink a demarat în România un ″test EPFD″, programat să dureze cel puțin 6 luni.

În cadrul acestuia, sub supravegherea Autorității, cei de la Starlink au fost autorizați să depășească actualul plafon EPFD impus la nivel global și să opereze în conformitate cu anumiți parametri operaționali conveniți cu ANCOM, pe o anumită suprafață limitată și exclusiv pe durata testului.

Intenția ANCOM este de a împărtăși rezultatele studiului în cadrul reuniunilor ITU dedicate subiectul. ″Pariul″ lui Musk este că sateliții Starlink pot funcționa la capacități de până la 8 ori mai mari față de cele permise în prezent de limita EPFD a ITU, continuând totodată să protejeze sateliții geostaționari.