Directorul Apple și vicepremierul chinez s-au întâlnit în urma unui atac al hackerilor asupra iCloud

Directorul Apple și vicepremierul chinez s-au întâlnit în urma unui atac al hackerilor asupra iCloud
Foto: xemsays.com

Directorul general al Apple, Tim Cook, s-a întâlnit la Beijing cu vicepremierul chinez Ma Kai, pentru a discuta despre protejarea datelor utilizatorilor, la două zile după apariţia unor informaţii referitoare la un atac al unor hackeri asupra serviciului iCloud al companiei, transmite Bloomberg.

Agenţia chineză de presă Xinhua a relatat că cei doi au discutat despre cooperarea în domeniul informaţiilor şi comunicaţiei, fără să ofere alte detalii.

Un purtător de cuvânt al Apple din Beijing a confirmat informaţia.

Aşa-numitul atac al intermediarului (man-in-the-middle) asupra iCloud care a avut loc în China în această săptămână a fost coordonat de autorităţile chineze, a relatat Greatfire, fără să prezinte vreo dovadă în acest sens. Nu toţi utilizatorii din China au fost afectaţi, întrucât atacul a fost îndreptat doar împotriva uneia din multiplele adrese de protocol utilizate de iCloud.

Serviciul iCloud al Apple a fost atacat de hackeri, care s-au poziţionat între utilizatori şi serverele companiei, compromiţând numele şi parolele clienţilor, potrivit Greatfire.org, care monitorizează cenzurarea Internetului în China.

Apple a anunţat luna trecută că va adăuga noi elemente de siguranţă serviciului iCloud, după ce conturile unor celebrităţi au fost piratate şi fotografii ale acestora au fost postate pe Internet.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`