De pe ce modele de televizoare aplicația Netflix nu va mai funcționa începând cu luna martie

De pe ce modele de televizoare aplicația Netflix nu va mai funcționa începând cu luna martie
Sursa foto: Shutterstock

Începând cu luna martie, aplicația Netflix nu va mai funcționa pe anumite modele de televizoare

Vestea proastă vine pentru utilzatorii televizoarelor  și dispozitivelor Blu-ray Sony lansate în perioada 2011-2013, care vor întâmpina o serie de restricții tehnice.

Aplicația Netflix dispare de pe televizoarele Sony mai vechi

Utilizatorii dispozitivelor menționate vor avea mai puțin de două luni la dispoziție până când Netflix va fi eliminat automat. Este important de menționat că decizia nu afectează toate modelele de televizoare Sony, ci doar pe cele mai vechi, care nu mai pot susține funcționarea aplicației Netflix.

Utilizatorii aflați în această situație se vor confrunta cu opțiunea de a achiziționa un model nou de televizor sau de a opta pentru un stick de streaming, scrie dailybusiness.ro.

Și alți producători au implementat aceeași măsură

Nu este prima situație de acest gen, deoarece în 2023, alți producători, precum Panasonic, Hitachi, Sony și Samsung, au implementat aceeași măsură, eliminând suportul tehnic pentru televizoarele lor mai vechi.

Pe lângă această modificare, este de notat că Netflix a crescut tarifele abonamentelor în anumite țări, cum ar fi SUA, Marea Britanie și Franța, cu până la trei dolari.

Decizie a fost luată în urma implementării unor măsuri împotriva partajării de parole, care au generat nemulțumiri printre clienți. Totodată, Netflix a introdus și posibilitatea de a achiziționa un abonament mai accesibil, dar cu afișarea de reclame.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`