Date personale ale unui număr de aproximativ 18 milioane de actuali, foşti şi potenţiali angajaţi federali au fost accesate în atacul cibernetic de la Biroul pentru Managementul Personalului (OPM), informează CNN.
Anchetatori americani cred că în spatele intruziunii cibernetice – considerate cel mi mai grav atac informatic comis vreodată împotriva Guvernului Statelor Unite – se află Guvernul Chinei.
Este vorba despre un număr de patru ori mai mare de persoane decât cel recunoscut public de agenție, iar oficialii americani implicați în anchetă susțin că numărul celor afectați de atacul cibernetic poate fi chiar mult mai mare. Ar fi afectate inclusiv pesoane care au aplicat pentru posturi guvernamentale dar care nu au ajuns să lucreze pentru Guvern.
Noile date au fost prezentate de directorul poliţiei federale americane (FBI) James Comey într-o şedinţă recentă cu uşile închise la care au participat senatori. Potrivit unor oficiali, el a folosit doar datele interne OPM.
Aceiaşi hackeri care au accesat datele OPM ar fi reuşit să pătrundă şi în sistemele KeyPoint Government Solutions, o firmă subcontractantă a OPM, afirmă oficialii citaţi.
Conducerea OPM urmează să fie audiată în cursul acestei săptămâni în Congres cu privire la atacuri şi la modul cum le-au răspuns.
Auditori interni de la OPM au declarat săptămâna trecută în Comisia pentru supravegherea afacerilor guvernamentale şi reformă din cadrul Camerei Reprezentanţilor că baze de date-cheie în care sunt depozitate date din domeniul securităţii naţionale nu îndeplinesc standardele de securitate federale.