Cum vor arăta intersecţiile viitorului: Semafoarele ar putea fi înlocuite cu un sistem informatic care va dirija circulația de la distanță (VIDEO)

Cum vor arăta intersecţiile viitorului: Semafoarele ar putea fi înlocuite cu un sistem informatic care va dirija circulația de la distanță (VIDEO)

Oamenii de ştiinţă americani au realizat un proiect care ne ajută să ne facem o idee despre cum vor arăta intersecţiile viitorului. Semafoarele vor fi înlocuite cu un program pe calculator, care va dirija fiecare maşină care trece printr-o intersecţie.

Pentru început, noul sistem va fi folosit pe autostrăzile aglomerate din Statele Unite. Dacă va da rezultate, autorii invenţiei îl vor prezenta şi în alte ţări, care se confruntă cu probleme in trafic la ore de vârf.

Traversarea intersecțiilor este un adevărat exercițiu de răbdare, mai ales în orașele mari, la ore de vârf. De aceea, un colectiv de cercetători de la Universitatea din Texas s-a gândit cã ar fi mai bine să ușureze misiunea agenților de circulație a căror prezență în intersecțiile aglomerate este imperios necesară.

Pe o distanță de câțiva kilometri de locul în care se apropie, programul trimite semnale wireless folosind o tehnologie care deja există și se numește „comunicații pe distanță scurtă”. Este un program de computer în intersecție care menține în principal un sistem de rezervare„, spune Peter Stone, profesor la Universitatea din Texas.

Cercetătorul crede că acest sistem informatic, dirijat de la distanță prin calculator, va ajuta fiecare mașină atunci când trece printr-o intersecție. Practic, va fi un agent de circulație în variantă electronică.

Potrivit profesorului american, sistemul de rezervare se va asigura că vehiculele stau la o distanță apreciabilă unul de altul pentru a evita coliziunea.  
 
„Statisticile arată că în medie, americanii stau 48 de ore pe an în trafic, fapt ce are ca rezultat pierderi de combustibil de aproximativ cinci miliarde de dolari și productivitatea scăzută sau chiar inexistentă. Dacă toate mașinile ar fi independente, putem rezolva asta”, mai spune specialistul.

Peter Stone a declarat că mașinile controlate prin computer și intersecțiile vor fi și ecologice. Prin eliminarea nevoii de a porni și de pleca mereu, el spune că mașinile vor folosi mai puțină energie și vor reduce consumul de carburant în mod semnificativ. Deci și aerul va fi mai puțin poluat.

Cum vor arăta intersecţiile viitorului

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`