Telefoanele mobile au devenit tot mai indispensabile în viața cotidiană a oamenilor. Indiferent că sunt folosite pentru a comunica, pentru a accesa rețelele de socializare sau pentru a utiliza GPS-ul, acestea sunt nelipsite din buzunarele românilor.
Fiecare dintre noi își dorește ca bateria telefonului să aibă o durată de viață cât mai lungă, însă pentru a o menține în bune condiții, este important să știm care sunt greșelile care o pot deteriora.
Ce să faci pentru a-ți salva bateria telefonului
Durabilitatea bateriei nu depinde nici de brandul telefonului, nici de prețul acestuia. Tu, ca utilizator, ești cel care influențează cel mai mult durata de viață a telefonului. Deși poate părea surprinzător, anumite greșeli pe care le faci zilnic pot afecta bateria telefonului. Dacă nu renunți la aceste obiceiuri, există mari șanse să fii mereu conectat la încărcător.
Eveniment - 27 mar, 18:10
Specialiștii afirmă că supraîncălzirea este principalul inamic al bateriei. Mulți utilizatori își lasă telefoanele la soare pe timpul verii, fără a conștientiza efectele negative pe care temperaturile ridicate le pot avea asupra bateriei, notează fanatik.ro.
Un alt factor esențial pentru menținerea bateriei în stare bună pe termen lung este rutina de încărcare. Mulți utilizatori așteaptă ca telefonul să se descarce complet înainte de a-l încărca până la 100%, ceea ce poate afecta bateria pe termen lung.
această practică este cea mai frecventă greșeală care duce la deteriorarea bateriei telefonului. În mod ideal, telefonul ar trebui încărcat atunci când bateria ajunge la aproximativ 20%, iar nivelul maxim de încărcare nu ar trebui să depășească 80%.
Un alt aspect important este alegerea încărcătorului. Este recomandat să folosești doar încărcătorul oficial al telefonului, evitând accesoriile neomologate, care pot afecta performanța bateriei.