Samsung a confirmat faptul că va dezvălui, luna aceasta, noua generație a smartphone-ului Galaxy Note. Succesorul lui Galaxy Note va fi prezentat la un eveniment Samsung organizat la Berlin pe 29 august. Confirmarea oficială survine după ce pe Twitter au apărut mai multe zvonuri legate de noul gadget care precizau că va avea un ecran și mai mare decât cel de 5,3 inch al predecesorului său.
”Plănuim să prezentăm viitorul Galaxy Note la evenimentul Samsung Mobile Unpacked din Berlin, pe 29 august”, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters.
Primele informații despre succesorul lui Galaxy Note au fost făcute publice din greșeală, în iunie, pe contul de Twitter al Samsung Arabia, în cadrul unui mesaj în care fanii Samsung erau întrebați dacă sunt entuziasmați de ”Galaxy Note 2”. Mesajul a fost șters rapid.
Samsung mai are de confirmat unele amănunte tehnice ale Galaxy Note. Potrivit zonurilor de până acum, va avea un ecran mai mare, de 5,5 inch, cameră de 12 megapixeli, un procesor quad-core mai rapid și cel mai nou sistem de operare Android 4.1 “Jelly Bean”.
Pe măsură ce tabletele se micșorează (Galaxy Nexus 7 – de 7 inch și posibilul mini iPad de 7 inch), telefoanele inteligente cresc în dimensiuni, scrie fwd.channel5.com. În ciuda dimensiunilor generoase, actualul Samsung Galaxy Note are succes, dar să vedem ce vor spune fanii de un Galaxy Note și mai mare.