LG și Samsung sunt două dintre companiile care atacă supremația Apple din segmentul smartphone. Ambele lansează telefoane pe bandă rulantă și au reușit să ia o felie sănătoasă din acest segment de piață. Mai mult, în luna octombrie 2011, Apple a fost depășită la vânzările de telefoane inteligente de Samsung, în Europa. Prin urmare, în prezent e din ce în ce mai greu să alegi din mulțimea de telefoane inteligente disponibile. În rândurile de mai jos, o comparație între două telefoane produse de mărcile amintite mai sus: LG Optimus 3D și Samsung Omnia 7.
În ciuda faptului că Samsung Omnia 7 are un sistem de operare de la Microsoft, mai puţin apreciat decât Androidul, este un adversar demn de temut într-o luptă cot la cot. Costă 149 euro la abonament / 500 de euro la liber, ceea ce nu este întotdeauna un bun indicator, dar spune ceva despre componentele sale.
LG Optimus 3D este un device autostereoscopic care permite vizualizarea imaginilor 3D fără ochelari speciali. Ca şi în cazul HTC Evo 3D, poate captura fotografii şi clipuri video 3D. Optimus 3D este un pic mai scump decât Omnia 7, și poate fi cumpărat cu 189 euro la abonament sau 527 euro la liber.
Design
Optimus 3D este construit din plastice de culoare negru-mat, care împiedică instalarea amprentelor nedorite. Mulţumită finisajelor din metal şlefuit de pe margini, LG-ul are un aspect de telefon premium. Este ceva mai greu decât Samsung-ul însă acest lucru se datorează celor două tipuri de sticlă de care are nevoie pentru a reda imagini 3D fără a fi nevoie de ochelari.
Spre deosebire de Optimus 3D, care are un design cu margini pronunțat rotunjite, Omnia are colțurile mai pătrăţoase. Amândouă sunt touchscreen-uri şi tot amândouă au taste senzitive, ceea ce contribuie de asemenea la reuşita aspectului.
Display
Samsung Omnia 7 are un display de 4 inch, Super AMOLED Plus, cu 16M culori, ceea ce-i permite să redea informaţiile şi în lumină puternică, cu rezoluția 480 x 800 pixeli, ~233 ppi. Diferenţa o face tipul display-ului: al LG-ului este puțin mai mare – măsoară 4,3 inch (480 x 800 pixeli, ~217 ppi densitate a pixelilor) și este tot Super AMOLED Plus, cu 16M culori, doar că, în plus e și 3D. De asemenea, terminalul LG are ecran Corning Gorilla Glass, rezistent la zgârieturi.
Performanțe
LG Optimus 3D foloseşte un procesor dual core ARM Cortex-A9, la 1GHz, instalat pe un chipset Texas Instruments OMAP4430. Cel mai important lucru cu care se laudă LG-ul pe partea de hardware este faptul că foloseşte „arhitectură dual-channel şi dual-memory”, care i-ar permite lui Optimus să ruleze de 2x mai rapid, potrivit producătorului.
Optimus 3D este oferit „din standard” cu zece jocuri de la Gameloft, care au suport nativ 3D încorporat. Trei dintre ele sunt preîncărcate pe device (Asphalt 6, Let’s Golf 2 şi Nova), iar restul de şapte pot fi descărcate gratuit de pe un site special. LG-ul are şi un mic soft prin care poate converti imagini 2D în unele 3D şi poate reda conţinut 3D pe un televizor cu acelaşi standard. Pe partea de conectivitate, amândouă terminalele au Wi-Fi, A-GPS, HSDPA, DLNA şi HDMI.
Samsung-ul în schimb, foloseşte Microsoft Windows Phone 7 (Mango), un sistem de operare care nu este rău, dar care poartă o moştenire negativă grea în spate. Mai precis, precedentele SO-uri Microsoft pentru mobil nu au fost prea reuşite, ceea ce a dăunat grav imaginii acestora. Microsoft încearcă acum să recupereze terenul pierdut în faţa Android prin noul Windows Phone 7.
Omnia 7 are un procesor Scorpion care rulează tot la 1 Ghz, senzori precum accelerometru, de proximitate şi compass, Radio FM cu RDS, GPS cu suport A-GPS şi viteze HSDPA, 7.2 Mbps; HSUPA, 5.76 Mbps. Samsung Omnia 7 are o memorie internă de 8/16 GB, fără posiblitatea de extindere, aşa cum se întâmplă la LG, printr-un microSD de până la 32GB.
Camera
LG Optimus 3D are două camere, una frontală şi una posterioară de 5 MP. Mai mult, filmează full HD 1080p la 30fps (și 3D), are autofocus și blitz LED. Samsung are doar o cameră, tot de 5 megapixeli, ajutată de blitz, plus Geo-tagging şi stabilizator de imagine, și filmează mai slab – 720p la 30fps.
Autonomie
Samsung Omnia 7 este mai slab la autonomie decât Optimus 3D – are un acumulator lithiu ion de 1500 mAh, mulțumită căruia poate rămâne în stand-by maxim 330 h (3G) iar convorbirile durează maxim 6 ore. Optimus 3D folosește un litiu-ion de 1650 mAh și poate sta în stand-by aproximativ 450 h. Şi la convorbiri se simte diferenţa de putere a bateriei – 13 h (2G) / 9 h (3G).
Concluzii
Din punct de vedere tehnic, Samsung Omnia 7 îi este inferior lui Optimus 3D – nu are cameră frontală, nu filmează 3D și nu are procesor dual core. Dar, Samsung Omnia 7 este cel puțin la fel de frumos, are specificații tehnice decente, același număr de megapixeli la camera foto/video și, este mai ieftin decât competitorul său.