Mobile World Congress 2012 s-a încheiat de ceva vreme însă telefoanele inteligente, prezentate în premieră la expoziția de la Barcelona, au rămas. Unul dintre brand-urile care a lansat smartphone-uri interesante și puternice acolo este HTC. Modelul HTC One X este unul dintre cele mai bune smartphone-uri de pe piață, iar astăzi se va lupta din punctul de vedere al specificațiilor tehnice cu precedentul rege al telefoanelor care folosesc platforma Android: Samsung Galaxy S II. One X costă aproximativ 550 euro, în timp ce S II poate fi achiziționat cu 400 euro.
Design
One X măsoară 134,4 mm lungime, 69,9 mm lățime și 8,9 mm grosime 8. S II este ceva mai subțire, măsurând 8,5 mm. Înălțimea lui Galaxy S II este de 125,3 mm, iar lățimea de 66,1 mm. Terminalul Samsung cântărește mai puțin decât rivalul său, mai precis 113 g, față de cele 130 g ale lui One X.
Telefonul HTC dispune de un display de 4,7 inch și o claritate de 312 ppi. Ecranul lui S II este de tipul Super AMOLED și este mai mic, măsurând 4,3 inch, cu o claritate de asemenea inferioară, de 217 ppi. Ambele telefoane sunt protejate de zgârieturi deoarece folosesc sticla cu tehnologie Corning Gorilla. Interfața lui One X este cea mai nouă versiune a HTC Sense, iar S II vine cu versiunea 4.0 TouchWiz.
Sistem de operare
Ambele telefoane folosesc platforma Android. One X utilizează cea mai nouă versiune – 4.0 Ice Cream Sandwich, în timp ce S II rulează versiunea 2.3 Gingerbread, care poate fi actualizată la v4.x. One X dispune de un puternic procesor quad-core Nvidia Tegra 3 care rulează la 1,5 GHz. De cealaltă parte, S II are un procesor dual-core, la 1,2 GHz, cu chipset Exynos. Grafica lui One X este bazată pe ULP GeForce, iar S II folosește un GPU Mali-400MP.
Memorie
HTC One X dispune de o memorie internă de 32 GB, din care pot fi folosiți 26 GB, și 1 GB memorie RAM. S II este oferit în două versiuni, de 16 și 32 GB. HTC-ul nu dispune de slot pentru carduri, însă Galaxy S II oferă posibilitatea de extindere a memoriei cu carduri microSD de până la 32 GB.
Camera
Ambele telefoane au camere cu senzor de 8 MP, amplasate în partea din spate alături de bliltz-ul LED și funcția de geo-tagging. One X are câteva funcții impresionante, printre care posibilitatea de a înregistra simultan fotografii și video HD. Calitatea video a ambelor terminale este de 1080p, la 30 fps. Cea de-a doua cameră, frontală, a lui One X are 1,3 MP și înregistrează video la calitate 720p. Camera secundară a lui S II este superioară, cu un senzor de 2 MP.
Conectivitate
Ambele telefoane fucnționează în rețelele 2G și 3G, GSM și HSDPA. Oferă GPRS și EDGE, Clasa 12 în cazul lui Galaxy S II. Ambele terminale au o viteză HSDPA de 21 Mbps. Rețelele wireless sunt disponibile prin Wi-Fi 802.11, DLNA, Wi-Fi Direct și Wi-Fi hotspot la amândouă telefoanele. Conectivitatea este completată de Bluetooth și standardul NFC.
Acumulator
HTC One X are un acumulator Li-Polymer de 1800 mAh. Cel al lui S II este 1650 mAh și oferă o autonomie în stand-by de 710 h (2G) și convorbiri timp de până la 18 h 20 min (2G).
Concluzii
HTC One X este un telefon quad-core de excepție, care câștigă ușor competiția specificațiilor cu S II. Totuși, terminalul Samsung are deja un an vechime, adevăratul competitor al lui One X fiind proaspăt lansatul Galaxy S III.