Eveniment - 13 nov, 11:24
Telefoanele Samsung Galaxy Note 7 nu vor mai fi permise, de sâmbătă, la bordul avioanelor din SUA, după ce au fost înregistrate zeci de cazuri în care acest model de smartphone a luat foc sau a explodat.
Pasagerii care nu se supun noii reglementări, riscă să fie amendaţi, iar telefonul le va fi confiscat, conform Digi24.
Companiile aeriene americane şi-au luat deja măsuri de precauţie. Trei dintre ele au introdus la bord saci ignifugi, în care să fie depozitate laptopurile sau telefoanele mobile care se supraîncălzesc şi prezintă risc de incendiu.
Samsung a anunţat, săptămâna aceasta, că nu va mai fabrica modelul Galaxy Note 7.