Compania Oracle va prelua o parte din acțiunile TikTok, după ce Microsoft a pierdut licitația. Acordul vine după ce Donald Trump a anunțat că o va interzice

Publicat: 14 09. 2020, 10:26
foto: Pixabay

Compania Oracle a încheiat un acord pentru pentru preluarea acțiunilor din SUA ale aplicației TikTok,în defavoarea Microsoft.

Compania chineză care deține platforma, ByteDance, a abandonat vânzarea TikTok, în vederea obținerii unuiparteneriat cu Oracle, sperând că astfel vor scăpa deinterdicțiile cu care sunt amenințați de guvernul american.Preşedintele Donald Trumpa avertizatcă dacă aplicaţia nu va fi preluată de un grup american, o va interzice pe teritoriul Statelor Unite, dupăn data de 20 septembrie 2020.

Conform acordului propus, Oracle va fi partenerul tehnologic al ByteDance și va prelua gestionarea datelor utilizatorilor americani ai TikTok. Oracle negociază, de asemenea, preluarea unor acțiuniale platformei.

Înțelegerea nu reprezintă însă preluarea integrală a aplicaţiei video. Gigantul tehnologic condus de Larry Ellison, unul dintre puţinii oameni din Silicon Valley care l-au susţinut public pe preşedintele Trump, va prelua o doar o mică parte.

Microsoft a anunţat duminică că oferta lor a fost respinsă, ceea ce înseamnă că Oracle a rămas singura companieîn competiţia pentru achiziţia TikTok.

TikTok, amenințare la securitatea SUA

Chiar dacă TikTok estecunoscut pentru videoclipurile sale cuoameni care dansează,virale în rândul adolescenților, oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea că informațiile despre utilizatori ar putea fi transmise guvernului comunist chinez. Totuși, reprezentanții TikTok, platforma cu100 de milioane de utilizatori din SUA șia promis că nu va partaja datele cu autoritățile chineze.

TikTok, scânteie de conflict între America și China

TikTok a devenit cel mai fierbinte subiect de discuție între Washington și Beijing. Administrația Trump a interzis deja gigantului chinez de telecomunicații Huawei să vândă rețele și echipamente de nouă generație sau 5G în Statele Unite, invocând riscul ca o putere externă să controleze infrastructura care facilitează comunicațiile pe internet. Totuși, este pentru prima dată când Statele Unite încearcă să oprească un fenomen cultural chinezesc, care privește adolescenții americani.

Cu ce se ocupă compania Oracle

Compania Oracle este cunoscută mai ales pentru software-ul de baze de date Oracle, un sistem de gestionare a bazelor de date relaționale și pentru sistemelesoftware-urile Solaris și Java, achiziționate în 2010. Oracle își are sediul în Redwood Shores, California.