Compania Apple a fost dată în judecată de părinții unei fetițe care a murit după ce un șofer care folosea FaceTime a lovit mașina în care se afla micuța împreună cu familia ei, informează The Independent.
Cupul susține că tragedia ar fi putut fi evitată dacă Apple ar fi introdus un program prin care aplicația să fie blocată în momentul în care utilizatorul acesteia se află la volan.
Totul s-a petrecut în anul 2014, când Moriah Modisette, în vârstă de cinci ani, se afla pe bancheta din spate a mașinii părinților. La un moment dat, automobilula fost lovită de un alt autovehicul. Fetița a murit la spital, în timp ce părinții și sora ei au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Anchetatorii au descoperit că și după accident era pornită aplicația FaceTime de pe telefonul șoferului, care acum este judecat pentru ucidere din culpă.
Părinții micuței au decis acum să dea în judecată compania Apple pentru că „nu a instalat și implementat software-ul pe care l-a patentat în decembrie 2008 pentru a bloca accesul utilizatorilor care sunt la volan la aplicația FaceTime”. Este vorba despre o tehnologie prin care se poate stabili viteza cu care se deplasează utilizatorul FaceTime și se blochează aplicația în cazul în care se constată că acesta merge prea repede sau că este la volan.
Cupul susține că Apple a dat dovadă de neglijență prin faptul că nu a instalat acest soft care ar fi putut preveni decesul copilului lor.
Acum aceștia cer daune materiale companiei care nu a transmis deocamdată niciun punct de vedere.