China, decizie radicală în privința telefoanelor de la Apple / Vrea ca angajații să folosească doar mărci locale

China, decizie radicală în privința telefoanelor de la Apple / Vrea ca angajații să folosească doar mărci locale
Foto: Pixabay.com

Mai multe agenții chineze și companii susținute de stat au cerut angajaților să nu mai folosească la muncă telefoanele de la Apple și alte dispozitive străine, scrie Bloomberg News.

De peste zece ani, China încearcă să devină independentă din punct de vedere al tehnologiei, solicitând firmelor și băncilor să treacă la software-ul local și să promoveze producția autohtonă de cipuri semiconductoare.

China cere angajaților săi să nu mai folosească iPhone-urile de la Apple la locul de muncă

În ultima lună, angajații mai multor firme de stat și departamente guvernamentale din cel puțin opt provincii au fost instruiți să înceapă să folosească mărci locale, scrie profit.ro.

Apple nu a răspuns la cererea de comentarii a Reuters.

Potrivit raportului Bloomberg News, firmele și agențiile mai mici din orașele de nivel inferior din provincii precum Zhejiang, Shandong, Liaoning și Hebei, care găzduiesc cea mai mare fabrică de iPhone din lume, au emis, în decembrie, propriile directive verbale.

În septembrie, Reuters a scris că personalului din trei ministere și organisme guvernamentale i s-a spus să nu mai folosească telefoanele de la Apple la locul de muncă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`