ChatGPT, dat în judecată pentru încălcarea vieții private: „Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri”

Publicat: 29 04. 2024, 11:04
Actualizat: 29 04. 2024, 11:05

Asociația vieneză de protecție a vieții private, NOYB, a inițiat o acțiune împotriva programului de inteligență artificială generativă, ChatGPT, susținând că acesta divaghează.

ChatGPT este acuzat de furnizarea de informații false

NOYB a declarat că ChatGPT oferă sistematic informații false atunci când este întrebat despre diverse subiecte, inclusiv date personale. Acest lucru ridică probleme serioase privind respectarea legii, în special a Regulamentului general european privind protecția datelor (GDPR), care impune obligația de acuratețe în prelucrarea datelor personale.

Când asociația i-a solicitat informații ChatGPT despre data nașterii fondatorului său, Max Schrems, chatbot-ul a furnizat în mod repetat date false, în loc să recunoască că nu deține această informație.

„Dacă un sistem nu poate oferi rezultate corecte şi transparente, acesta nu poate fi folosit pentru a genera date despre persoane. Tehnologia trebuie să respecte legea, nu invers”, a precizat avocata Maartje de Graaf, citată în comunicatul NOYB.

Asociația subliniază că refuzul companiei OpenAI de a corecta sau șterge erorile și de a furniza acces la datele și sursele de informații ale ChatGPT, încalcă legea și ridică îngrijorări cu privire la respectarea regulamentelor privind protecția datelor.

Ce solicită asociația NOYB

În plângerea sa, NOYB solicită Autorității austriece pentru protecția datelor să inițieze o investigație și să impună o amendă companiei OpenAI, potrivit Ziare.com.

ChatGPT, ce s-a lansat în 2022, a atras atenția utilizatorilor prin capacitățile sale impresionante de a genera eseuri, poezii sau traduceri în câteva secunde. Cu toate acestea, au fost inițiate proceduri legale în diverse țări. Italia a blocat temporar programul în martie 2023, iar autoritatea franceză de reglementare (CNIL) a început să examineze mai multe plângeri.