CES 2012: Prima tabletă 3D din lume fără ochelari și încărcătorul cu apă pentru smartphone (FOTO & VIDEO)
Consumer Electronics Show, cel mai important târg cu profil IT din lume, este locul în care tehnologia viitorului se întâlnește cu publicul. De aceea, companiile care sunt deja un nume în domeniu sau cele care vor să își creeze unul, încearcă să surprindă și implicit să atragă atenția asupra lor prin produsele lor. Două dintre acestea sunt prezentate în rândurile de mai jos. Este vorba despre WikiPad, prima tabletă 3D din lume care nu necesită ochelari, cu Android 4.0 ICS, și de încărcătorul portabil PowerTrekk, care nu folosește priza ci apa și un proces chimic pentru a încărca telefoanele inteligente.
WikiPad – Prima tabletă 3D fără ochelari cu Android ICS
WikiPad Inc. a prezentat la CES 2012 prima tabletă 3D Android din lume, care mai dispune și de un Game Controller detașabil.
WikiPad, prima tabletă care nu necesită ochelari speciali pentru urmărirea conținutului 3D cu sistem Android 4.0 Ice Cream Sandwich, este prima din lume care combină aceste capabilități cu cele de video gaming prin atașarea unui game controller. Acesta oferă o experiență unică utilizatorului, care se poate juca cele mai noi jocuri video prin noile servicii cloud de gaming. De asemenea, WikiPad oferă acces la muzica, filme și conținut TV.
WikiPad este subțire, are un ecran tactil 3D de 8 inch cu rezoluție HD 1080p, include WiFi și noul sistem de operare Android 4.0 ICS. Conectivitatea cu device-urile externe este realizată prin porturile HDMI și USB 2.0, memoria flash poate stoca până la 8GB de informații, și poate fi extinsă printr-un microSD la 64GB. De asemenea, tableta are și camere foto în față și în partea posterioară pentru fotografii, video recording și video chat.
Tableta WikiPad poate fi cumpărată din această primăvară, dar nu se știe încă la ce preț.
PowerTrekk – încărcător de smartphone cu apă
Telefoanele inteligente și-au făcut loc cu ușurință în viețile noastre, dar au o problemă mare. Autonomia lor abia dacă se întinde pe durata unei zile. Poate de aceea, orice soluție de încărcare, mai ales dacă este simplă și prietenoasă cu mediul înconjurător, este binevenită. La asta s-au gândit și suedezii de la myFC, o companie cu sediul la Stockholm, care a prezentat la CES 2012 o nouă cale de alimentare a telefoanelor inteligente cu ajutorul apei, a unei tavițe, a unui mic recipient rotund alături de o carcasă in genul celor de ochelari. Compania suedeză myFC descrie încărcătorul PowerTrekk ca un dispozitiv ușor, care poate fi purtat în buzunar, și care este destinat utilizatorilor ce „își petrec mult timp departe de rețeaua de electricitate”.
Încărcătorul portabil PowerTrekk care folosește apa a fost prezentat în premieră mondială anul trecut, la Mobile World Congress din Barcelona, și acum a atras atenția celor de la CES 2012. Procesul de încărcare a telefonului este simplu: torni apa în tăvița specială, unde așezi și micul recipient rotund, le acoperi, conectezi USB-ul și gata, telefonul se încarcă. Sistemul funcționează cu toate dispozitivele alimentate prin USB.
Secretul dispozitivului este recipientul cu forma unui puc de hokei care conține siliciura de sodiu (NaSi). Aceasta produce hidrogen atunci când este combinată cu orice tip de apă. Siliciura de sodiu este un element chimic, care nu e toxic, dezvoltat de cei de la SiGNa Chemistry, o companie cu sediul la New York.