Cercetătorii americani au inventat un tatuaj care produce electricitate prin transpirație

Cercetătorii americani au inventat un tatuaj care produce electricitate prin transpirație
Foto: bbc.com

Un tatuaj care produce energie electrică din transpirație a fost prezentat de cercetătorii americani în cadrul unei conferinţe a American Chemical Society, informează bbc.com.

Bio-bateria este alimentată de un compus chimic, acidul lactic, produs de muşchi în timpul efortului susţinut, care apare în mod natural în transpiraţie. Invenţia ar putea fi folosită curând pentru alimentarea cu energie a unor aparate precum monitoare cardiace, ceasuri digitale şi, în cele din urmă, poate chiar telefoane mobile, susţin oamenii de ştiinţă din California.

„În acest moment, tehnologia nu ne permite să obţinem multă energie – doar patru microwaţi. Dar lucrăm să o îmbunătăţim astfel încât să putem alimenta dispozitive electronice mici”, a precizat Wenzhao Jia, doctor de la University California, San Diego.

Echipa de cercetători nu a încercat să creeze o bio-baterie, scopul lor fiind să obţină un monitor portabil pentru citirea nivelului de acid lactic din organism.

Cercetătorii au mers un pas mai departe, transformând senzorul într-o baterie alimentată cu transpiraţie. Au reuşit acest lucru încorporând în dispozitiv o enzimă care reacţionează cu compuşii chimici din transpiraţie, generând un curent electric slab.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:48 - Ciprian Dobre, despre decizia CCR privind alegerile: „Trebuie să se pronunțe joi, indiferent de discuțiile din CSAT”
22:38 - A murit Maria Alexandru, una dintre cele mai premiate jucătoare de tenis de masă ale României
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”