Cel mai mare eveniment spațial din 2015: Sonda New Horizons va trece la cea mai mică distanță de Pluto. Imagini luate în timpul istoricului survol vor fi dezvăluite
Sonda americană New Horizons, lansată de NASA în 2006, va trece la cea mai mică distanță de misterioasa planetă pitică Pluto, după ce a parcurs în nouă ani și jumătate aproximativ 5 miliarde de kilometri prin spaţiu, informează Gândul.
Odată cu survolarea planetei Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială. Acesta este considerat principalul eveniment spațial al anului 2015 și este sărbătorit de motorul de căutare Google cu un logo special.
Înaintea dezvăluirii primelor imagini luate în timpul istoricului survol, sonda spaţială a transmis imagini cu Pluto realizate în 10, 11 şi 12 iulie.
”Este ultima şi cea mai bună imagine a acestei feţe a lui Pluto pe care o putem vedea în următoarele decenii. A meritat să aşteptăm nou ani şi jumătate, cât a durat călătoria sondei, ca să vedem planeta pitică Pluto”, a spus şeful misiunii, Alan Stern.
”Acum suntem destul de aproape ca să putem distinge geologia de pe Pluto”, afirmă cercetătorul Curt Niebur. Petele întunecate continuă să intrige oamenii de ştiinţă. ”Este ciudat că sunt distanţate atât de regulat; nu se poate spune încă dacă este vorba de platouri sau de câmpii sau dacă sunt variaţii de luminozitate pe o suprafaţă complet plană”, a mai adăugat acesta.
Imagini au fost transmise și cu Charon, cel mai mare satelit al lui Pluto. Despre acesta se știe până acum căprezintă mai multe cratere de impact, precum şi prăpastii şi crevase dintre care cea mai mare ar fi cât Marele Canion din SUA.