Cea mai nouă funcție Instagram, lansată și în Europa. Utilizatorii vor putea crea postări care conțin doar text și emoji-uri

Publicat: 31 01. 2023, 10:10
Actualizat: 31 01. 2023, 10:12
Sursa Foto: Pixabay

Adam Mosseri, șeful Instagram, a anunțat luni, 30 ianuarie, că rețeaua de socializare lansează funcția Notes de actualizare a textului în Europa și Japonia, notează news.ro.

Instagram va avea o nouă funcție, acum disponibilă și pentru utilizatorii din Europa

Lansată inițial la sfârșitul anului trecut, funcţia Notes este acum disponibilă şi în Europa, unde utilizatorii pot crea postări care conţin doar text şi emoji-uri.

Potrivit șefului Instagram, întârzierea cu care Notes a fost lansată vine din verificările necesare pentru asigurarea respectării legislaţiei specifice celor două regiuni.

Noua funcție permite crearea unei postări de maxim 60 de caractere, compusă exclusiv din text şi emoji-uri. Aceste postări pot fi create din secţiunea de comunicare a platformei sociale.

Înainte de această expansiune, Notes era deja accesibilă de la lansarea inițială a funcției în decembrie oriunde este disponibil Instagram, mai puțin în Europa și Japonia.

Utilizatorii pot posta note navigând în partea de sus a căsuței lor de Inbox, apoi selectând urmăritorii pe care îi urmăresc sau pe alții din lista lor existentă de „Prieteni apropiați”.

Ei scriu nota iar apoi aceasta va apărea în partea de sus a căsuțelor de Inbox ale prietenilor timp de 24 de ore. De asemenea, dacă un utilizator răspunde la o Notă, răspunsul va ajunge sub formă de DM.

Compania evaluează în prezent lansarea Notes ca o aplicaţie separată şi îmbogăţirea funcţionalităţii acesteia, care ar putea deveni un competitor pentru Twitter.