Ce viitor are criptomoneda Bitcoin? Aproximativ 90% de BTC au fost minați în acest moment / Criptomonedele, un competitor direct al aurului

Publicat: 15 12. 2021, 18:31

Bitcoin este, de departe, cea mai apreciată și folosită criptomonedă existentă în această piață. Fiind considerată de cei mai mulți un potențial înlocuitor al aurului. Chiar și așa, în ciuda capabilităților sale digitale, Bitcoin rămâne o monedă cu un număr finit de exemplare, iar piața crypto se apropie de acest moment, când minatul de Bitcoin va înceta, arată news.bitcoin.com

90% din monele Bitcoin au fost deja minate

La începutul acestei săptămâni, Coindesk a prezentat o statistică interesantă pentru investitori – 90% din monedele Bitcoin disponibile s-au minat deja. Chiar și așa, experții în piața criptomonedelor estimează că restul de 10% va putea fi minat abia în următorii 100 de ani. La 4 ani, Bitcoin trece printr-un proces numit „halving”. Așadar, odată la 4 ani, minatul de Bitcoin devine din ce în ce mai greu și costisitor.

Creatorul Bitcoin a declarat că numărul maxim de monede Bitcoin existent este de 21 de milioane. În acest moment, 18,89 de milioane de monede sunt deja în portofelele investitorilor, Chiar și așa, multe dintre aceste monede se află în portofele pierdute, majoritatea fiind achizionați sau minați la începutul Bitcoin, când prețul era infim, iar minarea se putea face și cu o placă grafică mediocră. 3,7 milioane de monede digitale au fost pierdute, conform investigației conduse de către Chainanalysis.

A plătit 10.000 de BTC pe o pizza

Bitcoin a atins pragul de 90% în 12 ani. Primul BTC a fost minat în 2009, în ianuarie. La început, valoarea unui Bitcoin era de 0,1 dolari, acesta crescând treptat și dezvoltându-se alături de piața crypto.

În 2010, un cetățean din Florida a plătit 10.000 de monede Bitcoin pentru a putea să-și cumpere o pizza. Dacă ar fi păstrat suma de BTC, valoarea lor ar fi ajuns astăzi la suma de 468.840.000 de dolari. Această tranzacție a fost cunoscută drept prima tranzacție folosind criptomonede în scopuri comerciale.