Căsuța high-tech din copac: Proiectul "The Skysphere" este construit la 10 metri înălțime într-o pădure din Noua Zeelandă și este dotat cu ultimele tehnologii
Un inginer din Noua Zeelandă a construit o „casuță în copac”, care este dotată cu ultimele tehnologii, potrivit Gizmodo.
Proiectul „The Skysphere” a fost realizat de Jono Williams în trei ani de zile și a costat 50.000 de dolari. Casa este construită într-o zonă împădurită din Noua Zeelandă și își ia energia de la soare, prin intermediul unor panouri amplasate pe acoperiș.
Având 10 metri înălțime, casa este realizată dintr-un tub de oțel, în capătul căruia se află o sferă înconjurată de geamuri.
Din punct de vedere tehnologic, casa este dotată cu sisteme de LED-uri și de securitate, controlate printr-o aplicație instalată pe telefon, are încuietori pe bază de amprente, ușile sunt automate, sistemul audio este wireless, iar internetul este de mare viteză.
Foto: gizmodo.com