Începând cu 1 ianuarie 2020,operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, anunţăAutoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat de presă de mercuri.
Noul tarif este cu 10% mai mic comparativ cu cel actual (care este de 0,84 eurocenţi/minut). Chiar şi-aşa, noul tarif este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizata a avea loc până la finalul anului 2020.
Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile
Noul tarif va fi perceput de catre toti operatorii de telefonie mobila desemnati cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propriile retele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L.,Orange Romania S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A.siTelekom Romanian Mobile Communications S.A.
Tariful de 0,76 eurocenti/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilorDirectivei (UE) 2018/1972, intrate in vigoare la data de 20 decembrie 2018, pana cel tarziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.
Aplicarea tarifului de terminare
Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile nationale, pentru apelurile initiate din Spatiul Economic European (SEE), dar si pentru apelurile initiate din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.
Intrarea in vigoare a tarifelor
Masurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fostconsultatela nivel national in perioada august – septembrie 2019,agreatecu industria din Romania in luna octombrie si notificate Comisiei Europene, BEREC si autoritatilor nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene. In data de 15 noiembrie 2019 Comisia Europeana a comunicat ANCOM ca nu are observatii fata de masura propusa. In urma parcurgerii procesului de consultare nationala si europeana, ANCOM a comunicat la sfarsitul lunii noiembrie deciziile furnizorilor.
Deciziile sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM,aici.