Google şi-a închis toate filialele din China, Taiwan și Hong Kong. Motivul şi pentru cât timp
Alphabet Inc., care deţine Google, a anunţat miercuri că îşi închide temporar toate filialele din China, Taiwan şi Hong Kong din cauza coronavirusului care se răspândeşte în tot mai multe oraşe, relatează Reuters.
În China continentală, Google are birouri dedicate vânzărilor şi conceperii de reclame.
Până acum, coronavirusul a ucis 130 de persoane în China şi s-a răspândit în câteva zeci de ţări, printre care Germania şi Franţa. Pentru a preveni răspândirea bolii, mai multe companii au aplicat deja măsuri similare cu cea anunţată de Alphabet Inc., în speţă închiderea temproara de filiale sau impunerea de restricţii de călătorie proprilor angajaţi.
Între timp, au început să apară informaţii preliminare potrivit cărora piaţa financiară chineză ar putea fi puternic lovită de criza generată de coronavirus.