Elon Musk a fost avertizat de Comisia Europeană că rețeaua Twitter ar putea fi amendată sau chiar interzisă în UE dacă nu se conformează normelor europene privind moderarea postărilor și combaterea dezinformării.
„Twitter trebuie să întărească serios moderarea postărilor şi să atace hotărât dezinformarea”, a declarat Thierry Breton, comisarul UE însărcinat cu punerea în aplicare a normelor digitale ale blocului comunitar, în timpul unei întâlniri video cu Musk, informează Financial Times care citează mai multe surse.
O nouă directivă UE cere reţelelor sociale să retragă rapid postările care încalcă regulile şi chiar să sesizeze justiția în cazurile grave de încălcare a legii.
Numai că, de când a preluat Twitter, Elon Musk pare că face exact pe dos, renunțând la unele reguli de moderare a conținutului.
Potrivit surselor FT, Breton i-a mai spus lui Musk că trebuie să respecte mai multe reguli, inclusiv renunţarea la restabilirea „arbitrară” a conturilor utilizatorilor interzişi şi acceptarea unui „audit independent amplu” al platformei. Totul, până anul viitor.
Potrivit unui transcript al conversaţiei dintre cei doi, pus de Breton la dispoziția Reuters, comisarul a mai afirmat că Twitter mai are mult de muncă până să se conformeze regulilor UE.
„Mai e de lucru enorm, deoarece Twitter va trebui să implementeze politici transparente pentru utilizatori, să consolideze moderarea conţinutului şi să protejeze libertatea de exprimare, să abordeze ferm dezinformarea şi să limiteze publicitatea direcţionată”, i-a spus Breton lui Musk.
În cadrul discuției, cei doi au convenit ca UE să efectueze un „test de stres” la sediul Twitter, la începutul anului viitor, pentru a verifica în ce măsură rețeaua socială respectă reglementările europene.