Astronomii au detectat cea mai mare explozie din Univers (după Big Bang bineînţeles), puterea ei fiind atât de mare, încât a creat un „crater” în care ar încăpea 15 galaxii de mărimea Căii Lactee, a anunţat NASA.
Explozia a avut loc într-o galaxie aflată la 390 de milioane de ani lumină, rolul central avându-l o gaură neagră supermasivă situată în centrul unei galaxii mari. Gaura neagră a emis jeturi de gaz supraincins cu o aşa putere, încât a creat o cavitate suficient de mare încât să cuprindă 15 galaxii de mărimea Căii Lactee.
„Ai putea să introduci 15 galaxii de mărimea Căii Lactee, aliniate, în craterul produs de această explozie”, a declarat Simona Giacintucci, cercetător din cadrul Laboratorului de Cercetare Navală, din Washington D.C.
Primele indicii cu privire la explozie au fost descoperite în 2016, însă datele indicau un „crater” atât de mare, încât cercetătorii le-au considerat a fi imposibile. Au urmat încă trei ani de verificări ale datelor, cu ajutorul a patru telescoape, verificări ce au confirmat descoperirile iniţiale.
„Am fost foarte bucuros să văd rezultatele. În lucrarea noastră, am luat în calcul posibilitatea că descoperirea să fie rezultatul unei explozii-record a unei găuri negre, însă am considerat acest lucru ca improbabil”, a declarat Nrobert Werner, care a făcut primele observaţii în 2016.
O gaură neagră supermasivă există şi în centrul centrul galaxiei noastre. Botezată Sagittarius A*, ea are masă a 4,1 milioane de stele. Însă chiar şi aceasta păleşte în comparaţie cu gaura neagră „TON 618”, care are masă a 66 de miliarde de stele.
Foto: Zona în care a avut loc explozia (mai sus) și zona afectată (în chenar) (sursă foto: Chandra X-ray Observatory)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.