Apple va lansa noile modele de iPhone pe 10 septembrie

Publicat: 04 09. 2013, 13:12

Gigantul tehnologic Apple va prezenta noile modele iPhone în cadrul unui eveniment organizat marți, 10 septembrie, la sediul companiei din California.

Chiar dacă pe invitațiile trimise de Apple nu se precizează tema evenimentului, surse apropiate companiei au anunțat că este vorba despre cele două noi telefoane iPhone, scrie Bloomberg.

Pe fondul concurenţei tot mai strânse, compania va prezenta atât un nou model premium, succesor al iPhone 5, cât şi o variantă mai puţin scumpă, care ar trebui să atragă clienţii din ţările emergente. Astfel, primul model ar urma să primească numele iPhone 5S, în timp ce varianta mai ieftină va fi iPhone 5C.
Astfel, marţi va avea loc prima lansare majoră de produse Apple din octombrie 2012, când a apărut tableta iPad mini. Ulterior, compania va actualiza şi gama iPad, pregătind întreaga ofertă de produse pentru perioada de iarnă.