Cele mai influente companii de pe piața smartpnone-urilor, Apple și Samsung, sunt în discuții cu operatorii de telefonie mobilă pentru dezvoltarea unei tehnologii care să nu mai necesite folosirea cartelelor SIM, potrivit Financial Times.
În prezent, telefoanele mobile funcționează pe bază de certelă SIM, care, în ultimii 20 de ani, și-a redus considerabil dimensiunile.
Cele două companii propun implementarea unui SIM universal direct în construcția telefonului care să fie capabil să facă trecerea de la un operator la altul fără ca utillizatorul să fie nevoit să schimbe fizic cartela.
Acest standard, numit E-SIM, ar presupune conectarea clientului la o rețea printr-un nume de utilizator și o parolă, ca în cazul unui serviciu de email.
Avantajul pentru companii ar fi îndepărtarea slotului pentru cartelă SIM, care ar duce la telefoane mai subțiri.
Cei de la Financial Times mai spun că membrii GSM Association (precum AT&T, Deutsche Telekom, Vodafone, Telefonica sau Orange) sunt de acord cu trecerea la e-SIM și sprijină eforturile pe care le-a făcut Apple în acest sens.
Noua tehnologie și-ar putea face apariția, oficial, anul viitor.