Apple ar putea pierde 1,6 miliarde de dolari în urma unui proces intentat pentru folosirea numelui iPad
Proview Electronics a acționat în instanță Apple căreia îi solicită despăgubiri de 1,6 miliarde de dolari și scuze oficiale pentru că ar fi folosit numele iPad, pe care l-ar fi înregistrat ca marcă proprie, relatează Apple Insider, citat de Business Insider.
Inițial, Apple ar fi cumpărat marca înregistrată de la compania chineză pentru 55.000 de dolari, însă compania americană este acuzată că nu ar fi cumpărat și dreptul de a folosi denumirea și în China.
Mai multe instanțe din China au decis deja în favoarea Preview Electronics, însă Apple a făcut apel la decizie.
Unul dintre avocații acuzării, Xiao Caiyuan, este sigur că Apple va pierde apelul și a adăugat că ”ne-am pregătit bine pentru o bătălie legală de termen lung”.