Apple abandonează China și va produce iPhone 14 în India

Apple abandonează China și va produce iPhone 14 în India
Sursa Foto: Hepta.ro

Apple Inc a transmis luni că va produce în India cel mai recent model iPhone 14, gigantul tehnologic american căutând alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing, şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia, informează Reuters.

Apple a anunțat că va produce iPhone 14 în India

În această lună, Apple a lansat modelul de vârf iPhone 14, accentul fiind pus pe îmbunătăţiri privind siguranţa şi mai puţin pe noi specificaţii tehnice.

Noua gamă iPhone 14 introduce noi tehnologii inovatoare şi importante capacităţi de siguranţă. Suntem încântaţi să producem iPhone 14 în India”, se arată în comunicatul Apple.

Analiştii de la J.P.Morgan estimau săptămâna trecută, că la finalul anului Apple va muta aproximativ 5% din producţia de iPhone 14 în India şi previzionau că aproximativ 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPod, vor fi fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.

Rol important pentru furnizorii din Taiwan

Furnizorii din Taiwan, cum ar fi Hon Hai şi Pegatron, joacă un rol cheie în relocarea spre India. Pe termen mediu spre lung, previzionăm că Apple va apela la furnizorii locali din India”, susţin analiştii băncii americane.

Luna trecută, Bloomberg anunţa că Apple lucrează cu furnizorii pentru a majora producţia în India şi a scurta decalajul în producerea noilor iPhone-uri. Furnizorul Foxconn din Taiwan analizează procesul de transportare al componentelor din China şi asamblarea iPhone 14 la fabrica sa de lângă oraşul indian Chennai.

De asemenea, în ultima perioadă, Apple a mutat unele centre de producţie ale telefoanelor iPhone din China către alte pieţe, inclusiv India, unde a început anul acesta să producă iPhone 13, şi intenţionează de asemenea să asambleze tablete iPad.

India devine mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane

În luna august, publicaţia niponă Nikkei a transmis că furnizorii Apple Inc sunt în negocieri pentru a produce, pentru prima dată, dispozitivele Apple Watch şi MacBook în Vietnam.

Furnizorul chinez al Apple – Luxshare Precision Industry – şi compania Foxconn din Taiwan ar fi început testele pentru a produce Apple Watch în nordul Vietnamului.

În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP