Abonamente Netflix mai ieftine în câteva țări / Care este motivul

Abonamente Netflix mai ieftine în câteva țări / Care este motivul

Netflix a anunțat că urmează ca abonamentele să fie mai ieftine în anumite țări. Compania a luat această decizie pentru a menține creșterea numărului de abonați, pe fondul concurenței din partea companiilor rivale.

Netflix ieftinește abonamentele ca să își păstreze abonații

Compania a anunțat, joi, 23 februarie, că prețurile abonamentelor sale din anumite țări au fost reduse. Netflix încearcă să își păstreze numărul de abonați pe fondul concurenței rivalilor.

Concurența afacerilor de streaming a crescut odată cu răcirea boom-ului alimentat de pandemie și de precauția consumatorilor la cheltuieli, motiv pentru care companiile trebuie să își regândească strategiile.

Abonamentele Netflix s-au ieftinit cu 50% în unele țări din Orientul Mijlociu, piețele din Africa sub-sahariană și părți din America Latină și Asia.

Pe măsură ce piețele din SUA și Canada se saturează, Netflix, operator în peste 190 de țări, caută să crească ponderea în regiuni internaționale mai noi, potrivit observatornews.ro.

La începutul lunii februarie, compania a stabilit planuri de a restrânge partajarea parolelor pentru conturile de pe platforma sa de streaming.

„Explorăm mereu modalităţi de a îmbunătăţi experienţa membrilor noştri. Putem confirma că actualizăm preţurile planurilor noastre în anumite ţări”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`