Zuzana Caputova a devenit oficial prima femeie președinte din istoria Slovaciei: ”Eu nu mă aflu aici pentru a conduce, ci pentru a servi cetăţenii şi locuitorii” (VIDEO)

Zuzana Caputova a devenit oficial prima femeie președinte din istoria Slovaciei: ”Eu nu mă aflu aici pentru a conduce, ci pentru a servi cetăţenii şi locuitorii” (VIDEO)
foto: Hepta.ro / DPA Images / Martin Baumann

Zuzana Caputova, o avocată liberală în vârstă de 45 de ani, a devenit, sâmbătă, prima femeie aleasă pentru funcția de președinte al Slovaciei – o țară cu 5,4 milioane de locuitori, membră a comunității euroatlantice și a zonei euro, potrivit news.ro.

„Eu nu mă aflu aici pentru a conduce, ci pentru a servi cetăţenii şi locuitorii Slovaciei. (…) Îmi ofer competenţele, emoţia şi o abordare sănătoasă de activistă”, a declarat noua preşedintă, într-un discurs de învestire considerat straniu de moderat de către unii analişti, după ce nu s-a zgârcit deloc în critici la adresa Guvernului în campania prezidenţială.

Caputova nu era foarte cunoscută înainte de victoria zdrobitoare din cadrul alegerilor prezidențiale, fiind o activistă împotriva corupției. Chiar și așa, în 31 martie, l-a învins pe Maros Sefcovic, un comisar european susținut de partidul aflat la putere, Smer-SD, cu 58,4% din voturile valabile exprimate.

În discursul său, Caputova şi-a reiterat susţinerea fără echivoc a apartenenţei Sloveniei la UE şi NATO, subliniind urgenţa de a proteja mediul.

Mulți pun victoria en-fanfare a primei femeie președinte din Slovacia pe seama unui val de nemulţumire populară faţă de putere, în urma asasinării jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a partenerei sale, anul trecut.

Jurnalistul se pregătea să publice un articol despre presupuse legături între politicieni slovaci şi mafia calabreză ‘Ndragheta, amintește sursa citată. Caputova a participat, la acea vreme, împreună cu mii de slovaci, la manifestaţii de o amploare fără precedent care au antrenat demisia premierului Robert Fico.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:22 - Ciolacu îl acuză pe Nicuşor Dan pentru moartea a doi bătrâni din Capitală: Au încercat să se încălzească folosind aragazul în lipsa căldurii
22:46 - Administrația Trump pune excepții la tarife: Telefoanele, calculatoarele și alte electronice scapă de taxele vamale
22:00 - Ciolacu spune că nu-l vrea pe Nicușor Dan președinte pentru că nu vrea să poarte fustă / Replica lui Nicușor Dan: “Va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria”
21:38 - Lasconi avertizează că sprijinul oferit de USR lui Nicușor Dan poate duce la o nouă anulare a alegerilor: „Viciezi procesul electoral prin păcălirea electoratului”
21:21 - Elena Lasconi, despre funcțiile care i s-au promis pentru a se retrage din campanie: „Pe mine nu mă controlează nimeni”
21:01 - Elena Lasconi dezvăluie cum va încerca să deblocheze finanțarea pentru campanie: „Mi-au blocat toate contractele, mi-au tăiat accesul către bani, dar săptămâna viitoare o să fac dreptate”
20:41 - Elena Lasconi, dezvăluiri din culisele „puciului” din USR: „Prima oară au încercat să mă forțeze” / „Am atras atenția că este un abuz, că se încalcă statutul”
19:35 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 13 – 19 aprilie: „Este o perioadă în care urmează o furtună astrală” (VIDEO)
18:36 - Decizie BEC: USR nu are voie să facă campanie electorală pentru Nicușor Dan / Elena Lasconi: “Nu înțeleg de ce au declanșat o asemenea bombă”
18:07 - Americanilor a ajuns să le fie rușine cu naționalitatea lor când vin în Europa, din cazua administrației Trump. Frncezii anulează călătoriile în SUA pe bandă rulantă