Zona euro și-a exprimat susținerea față de Grecia, aflată în plină criză politică

Publicat: 15 05. 2012, 09:12
Zona euro și-a reafirmat luni susținerea față de menținerea statului grec în uniunea monetară. Grecia încearcă în prezent să găsească o soluție la criza politică ce îi amenință viitorul. ...

Zona euro și-a reafirmat luni susținerea față de menținerea statului grec în uniunea monetară. Grecia încearcă în prezent să găsească o soluție la criza politică ce îi amenință viitorul.

Președintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker a criticat “propaganda” celor care susțin excluderea Greciei din zona euro, adăugând că celelalte țări membre ale uniunii monetare sunt de neclintit în decizia lor de a păstra statul grec în rândul lor.

Junker a insistat că subiectul „nu a fost un subiect al dezbaterii” și nimeni nu a pledat pentru ieșirea Greciei din euro, informează Mediafax.

Jose Manuel Barroso a declarat recent că Grecia ar trebui să aleagă dacă vrea să rămână în zona euro sau nu. În plus, cancelarul austriac Werner Faymann a spus de curând că nu-și dorește o ieșire a Greciei din zona euro, dar ”în teorie se pot imagina multe”.

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanțe a sugerat că uniunea monetară va rezista unei eventuale ieșiri a Greciei din zona euro, un semnal că ipoteza reîntoarcerii Greciei la drahmă este plauzibilă.