Ziua națională a Franței: Paradă spectaculoasă cu mii de militari pe străzile Parisului (VIDEO)

Ziua națională a Franței: Paradă spectaculoasă cu mii de militari pe străzile Parisului (VIDEO)

Zi de sărbătoare în Franţa. În inima Parisului au avut loc defilări spectaculoase iar milioane de francezi au participat la festivităţile de Ziua Naţională sau, aşa cum e numită în Hexagon, Ziua Căderii Bastiliei. La celebra şi mult aşteptata paradă de pe Champs Elysees şi-au făcut apariţia peste 4.200 de militari, sute de vehicule, dar şi cai, avioane și elicoptere care au survolat Arcul de Triumf. Festivitățile vor continua, sâmbătă seară, cu un spectacol de focuri de artificii la Trunul Eiffel, informează B1 TV.

Festivitatile de pe Champs Elysees au fost deschise de președintele Frantei, Emmanuel Macron, aflat la a doua paradă naţională de la alegerea sa în funcţia de şef al statului, în mai 2017. Parada a durat două ore, iar spectacolul a fost și anul acesta unul grandios.

La eveniment, au participat forţe impresionante: aproape 4.300 de militari, peste 200 de vehicule, 64 de avioane şi 30 de elicoptere. Pe Champs-Élysées, au defilat militari, poliţişti şi pompieri.

Şeful statului francez, Emmanuel Macron, a asistat la parada, alături de invitaţii sai, precum prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, şi şeful diplomaţiei japoneze, Taro Kono. Anul trecut, invitatul lui Emmanuel Macron a fost Donald Trump.

Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă. Este vorba despre începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei.

La București, evenimentul a fost marcat la sediul Ambasadei Franței cu o serie de festivități speciale la care au luat parte și președintele României, Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`