Trei jurnaliști de la postul britanic de televiziune BBC, , aflați în Libia pentru a relata despre revoltele violente din prezent, au fost arestați și bătuți de oamenii lui Gaddafi. Cei trei încercau să ajungă în orașul vestic Zawiya, în ciuda restricțiilor impuse de autorități, dar au fost prinși, bătuți cu bice și amenințați cu execuția, relatează BBC.
Bărbații au fost prinși luni și au fost torturați timp de 21 de ore. Guvernul se află într-o luptă aprigă cu rebelii din localitatea Zawiya.
Cei trei au fost duși la o bază militară din Tripoli, unde au fost legați la ochi, încătușați și bătuți. “Eram alinia’I la perete. Eu eram ultimul, cu fața la perete. Am văzut un bărbat cu un pistol mitralieră. Ne-a îndreptat câte unul în ceafa fiecăruia dintre noi. Și-a dat seama că l-am văzut și a țipat la mine. Apoi a venit lângă mine, mi-a pus arma în gât și a apăsat de două ori pe trăgaci. Gloanțele mi-au trecut exact pe lângă ureche. Soldații au râs”, a declarat unul dintre jurnaliști.
Un alt membru al echipei, corespondent palestinian, a fost bătut în repetate rânduri. Soldații i-au spus că nu le-au plăcut cum a relatat despre revoltele din Libia și l-au acuzat de spionaj.
Al treilea membru al echipei, cameramanul, a spus ca erau toți convinși că o să moară.
În timpul detenției, jurnaliștii BBC au văzut dovezi care atestă violențele asupra deținuților libieni, mulți dintre ei fiind din Zawiya.
“Nu pot descrie cât de rău a fost. Mulți dintre prizonieri aveau capul acoperit și erau încătușați, toți având mâinile umflate și coaste rupte. Toți erau în agonie și țipau”, povestește cameramanul.
“Patru dintre deținuți erau într-o stare foarte proastă. Aveau urme ale violenței pe față și pe corp. Unul dintre ei a spus că are cel puțin două coaste rupte. Mi-a luat cel puțin șase ore să îi ajut să bea, să doarma, să urineze și să se miște de pe o parte pe alta”, a adaugat unul din jurnaliști.
BBC condamnă ferm tratamentul abuziv la care au fost supuși jurnaliștii.
“Siguranța personalului nostru este preocuparea princiaplă atunci când ei lucrează în asemenea condiții și este esențial ca acestora să li se permită să relateze despre situația din Libia, fără teama că vor fi atacați”, se arată într-un comunicatul BBC.
În ciuda atacurilor, BBC va continua să transmită despre evenimentele din Libia.