Zi istorică în Columbia: Conflictul cu FARC a fost încheiat în mod oficial, după zeci de ani de violențe

Zi istorică în Columbia: Conflictul cu FARC a fost încheiat în mod oficial, după zeci de ani de violențe
Foto: presstv.ir

Zi istorică în Columbia. Autoritățile de la Bogota au declarat marți încheiat în mod oficial conflictul cu Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC), ultimele arme fiind predate de rebeli, informează BBC News.

Ultimele două containere cu arme și explozibili au fost predate de FARC Organizației Națiunilor Unite, armele urmând a fi topite, iar materialul rezultat, utilizat la ridicarea unor memoriale ale păcii, care vor fi amplasate pe teritoriul Columbiei, la sediul ONU din New York și în Havana, unde au avut loc convorbirile de pace timp de aproape patru ani.

Potrivit șefului misiunii ONU în Columbia, Jean Arnault, în total, 8.112 arme și 1,3 milioane de cartușe au fost strânse de către Organizație.

Președintele columbian Juan Manuel Santos a apreciat această zi drept una istorică și a subliniat că acum autoritățile se pot ocupa de dezvoltarea unor regiuni din țară unde nu au avut acces în ultimele decenii din cauza conflictului izbucnit în 1964.

Aproximativ 220.000 de persoane și-au pierdut viața în conflict.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`