Zelenski își îndeamnă trupele să ia cât mai mulți prizonieri
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a îndemnat luni trupele să ia mai mulți prizonieri, afirmând că acest lucru ar ajuta la eliberarea soldaților deținuți de Rusia, relatează Reuters.
Peste 100 de ucrainience au fost eliberate de ruși în urma unui schimb de prizonieri
Zelenski a făcut aceste remarci la câteva ore după ce cele două părți au efectuat unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri de până acum, schimbând un total de 218 deținuți, inclusiv 108 femei din Ucraina.
„Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest succes și le mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care alimentează fondul nostru de schimburi, care asigură capturarea dușmanilor”, a spus el într-un discurs.
Zelenski a adăugat: „Cu cât avem mai mulți prizonieri ruși, cu atât mai repede vom putea să-i eliberăm pe eroii noștri. Fiecare soldat ucrainean, fiecare comandant din linia întâi ar trebui să își amintească acest lucru.”
Andriy Yermak, șeful de stat major al lui Zelenski, a declarat că printre femeile eliberate se află 12 civili.
„A fost primul schimb complet feminin”, a scris el pe aplicația de mesagerie Telegram, adăugând că 37 dintre femei au fost capturate după ce forțele rusești au cucerit în luna mai oțelăria gigantică Azovstal din orașul portuar Mariupol.