Volodimir Zelenski a declarat vineri, 13 ianuarie, în cadrul unui interviu pentru televiziunea publică poloneză, că unele țări care au refuzat să ofere ajutor Ucrainei au dat dovadă de o atitudine ”meschină” sau au susținut-o doar ”la telefon”, relatează agenţia EFE.
Ucraina a decis să-şi ”reevalueze” aliații, deoarece nu toate țările au susținut-o împotriva invaziei ruse, a explicat Zelenski.
Preşedintele ucrainean consideră Polonia şi vecinii săi baltici, mai exact Lituania, Letonia şi Estonia, ca fiind prieteni adevărați ai ţării sale. ”Nu ne-au sprijinit la telefon, ci au fost cu noi în Ucraina. Aceasta este o prietenie adevărată şi în asta constă o alianţă”, a spus el, potrivit ziare.com.
Zelenski a mai adăugat că atitudinea de care au dat dovadă în ultimele luni liderii ”ţărilor mari, precum Olanda, Franţa, Germania sau Spania” a fost foarte importantă.
”Sunt multe lucruri pe care numai Andrzej (Duda) şi cu mine le cunoaştem, chestiuni despre care am discutat fără a folosi mijloace speciale de comunicare interguvernamentală, doar prin WhatsApp. Aşa a fost cazul în primele zile de război şi mai târziu. Avem o relaţie personală foarte strânsă”, a povestit Zelenski despre relația sa cu președintele polonez, conform aceleiași surse.
Volodimir Zelenski a încheiat interviul cu un mesaj pentru compatrioţii săi refugiaţi în Polonia din cauza conflictului. Acesta le-a cerut să ”rămână ucraineni” şi să arate ”un mare respect pentru naţiunea poloneză”, în ciuda faptului că s-au intersectat și cu ”lucruri care nu le plac sau obiceiuri diferite”. De asemenea, el a mai adăugat că la finalul războiului ”trebuie să revină în ţara lor, întrucât pentru ei luptăm”.
”Războiul se va termina şi suntem siguri că se va termina cu o victorie, niciun alt rezultat nu este o opţiune”, a specificat Volodimir Zelenski.