Zelenski cere clarificări de la Trump. „Dacă Trump ştie cum să pună capăt acestui război ar trebui să ne spună astăzi”

Publicat: 03 07. 2024, 21:17
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / ABACA

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că dorește clarificări din partea candidatului republican la președinția SUA, Donald Trump, despre cum intenționează acesta să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina în doar 24 de ore.

Zelenski vrea detalii concrete de la Trump

„Dacă Trump știe cum să pună capăt acestui război, ar trebui să ne spună astăzi”, a afirmat Zelenski în interviul de aproape o oră pentru Bloomberg Television, potrivit AGERPRES.

„Dacă există riscuri pentru independenţa Ucrainei, dacă ne-am putea pierde statalitatea, vrem să fim pregătiţi pentru asta, vrem să ştim”, a afirmat Zelenski, potrivit traducerii în limba engleză a Bloomberg.

Fostul președinte american și candidat republican la alegerile prezidențiale din noiembrie a afirmat în repetate rânduri că ar putea pune capăt războiului din Ucraina „în 24 de ore”, fără a oferi detalii specifice despre cum ar realiza acest lucru.

Zelenski este dispus să se întâlnească cu Trump

În interviul acordat Bloomberg, Zelenski a subliniat că este dispus să se întâlnească cu Trump și echipa sa pentru a le asculta propunerile. „Vrem să înţelegem dacă în noiembrie vom avea sprijinul puternic al SUA sau vom rămâne singuri”, a afirmat liderul ucrainean.

Declarațiile lui Zelenski vin la o zi după ce publicația Politico a relatat, citând experți în securitate națională și asociați ai fostului președinte american, că planul lui Trump privind NATO ar include oprirea extinderii Alianței spre Est, în special în ceea ce privește Ucraina și Georgia. De asemenea, Trump ar putea negocia cu Putin pentru ca Moscova să-și păstreze anumite teritorii ucrainene, conform agenției de presă Unian.