Președintele Ucrainei a menționat că țara este „complet pregătită” pentru exportul de cereale. Potrivit acestuia, țara vecină așteaptă un semnal de la ONU și Turcia pentru a începe transportul cerealelor.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a făcut acest anunț, în timp ce a vizitat portul comercial din Chornomorsk.
„Prima navă a fost încărcată. Aceasta este o navă turcească„, a precizat președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, este important ca portul să înceapă să funcționeze, iar oamenii să aibă locuri de muncă.
Zelenski a remarcat că exporturile de cereale vor începe de la acele nave care au fost încărcate, dar nu au putut pleca din cauza izbucnirii unui război pe scară largă. El a subliniat că Ucraina este „complet pregătită” pentru exporturile de cereale.
Vezi această postare pe Instagram
„Partea noastră este pe deplin pregătită. Am transmis toate semnalele partenerilor noștri – ONU și Turcia, iar armata noastră garantează o situație sigură. Ministrul Infrastructurii este în contact direct cu partea turcească și ONU, așteptăm un semnal de la ei. Cred că asta se va întâmpla astăzi sau mâine”, a subliniat Zelenski.
Pe data de 22 iulie, la Istanbul a fost semnat un acord privind deblocarea porturilor ucrainene Odesa, Chornomorsk și Yuzhny pentru exportul de cereale și alte produse agricole.
Ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, au semnat acorduri identice separate cu ONU și Turcia.
Controlul asupra porturilor „Odesa”, „Cernomorsk” și „Yuzhny” rămâne în întregime sub controlul părții ucrainene.
Pe 29 iulie, ambasadorii țărilor G7 au sosit la Odesa pentru a confirma importanța acordului intermediat de ONU, care permite trimiterea de alimente din Ucraina.
La rândul său, șeful adjunct al Biroului președintelui Kyrylo Timoșenko a menționat că în porturile maritime din regiunea Odesa sunt 16 nave cu cereale ucrainene.