Zeci de pasageri din Italia și Elveția, reținuți pe aeroportul din Tel Aviv

Zeci de pasageri din Italia și Elveția, reținuți pe aeroportul din Tel Aviv

Autoritățile israeliene au reținut zeci de persoane care sosiseră în Tel Aviv în vederea organizării unui protest  pro-palestinian și au refuzat transportul aerian pentru alte câteva sute, relatează SKY News.

Poliția a anunțat căcel puțin 30 de pasageri ai unui zbor EasyJet, de la Geneva, precum și ai unei curse Alitalia, de la Roma, au fost interogați pentru suspiciunea că ar plănui să organizeze mișcări subversive.

“În ultimele două ore aproximativ 32 de personae care au sosit din Italia și Elveția au fost reținute pentru interogatoriu de autoritățile aeroportuare”, a declarant purtătoarea de cuvânt a poliției Luba Samri. Aceasta a mai explicat că persoanele care nu vor da răspunsuri stisfăcătoare despre scopul călătoriei în Israel vor fi deportate.

Alți 200 de presupuși activiști pro-palestinieni nu au primit acceptul să se îmbarce la Paris cu destinația Tel Aviv, la cererea autorităților israeliene, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției Micky Rosenfeld.

Compania Air France a comunicat că a primit instrucțiuni din partea statului Israel să refuze îmbarcarea pasagerilor, care intenționau să călătorească în această țară pentru a lua parte la protestul organizației Bun venit în Palestina în privința politicii frontaliere a Israelului.

“Toate aeroporturile respectă aceleași reguli, suntem toți în aceeași situație”, a declarant oficialul.”Decizia de a accepta intrarea în țară este dat de autoritățile acelui stat, companiile aeriene nu au nici un cuvânt de spus”, a adăugat el.

Pe aeroportul din Tel Aviv, Ben Gurion, două avioane care aterizaseră la terminalul principal au fost redirecționate la un terminal secundar pentru a înlesni “controale suplimentare de securitate”, a declarat Rosenfeld.

O parte dintre dintre protestatarii de stânga au fost reținuți la aeroport, iar două femei de origine americană au fost deja trimise către Atena, de unde veniseră, a adăugat Rosenfeld.

Un oficial al ministerului de Externe israelian Oded Ben Hur a precizat că autoritățile de frontieră știau că o parte din pasagerii sosiți “nu au venit cu scopuri nevinovate dar nu au avut motiv să le refuse intrarea în țară. Doar cei care s-au încadrat în anumite criterii,nespecificate, au fost reținuți”, a spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`