Zeci de migranți așteaptă la frontiera Finlandei, după decizia Helsinkului de a închide patru vămi cu Rusia
Zeci de migranți așteptau sâmbătă în spatele barierelor de la două puncte de trecere a frontierei dintre Rusia și Finlanda, au anunțat autoritățile finlandeze de frontieră, după decizia Helsinkiului de a ridica baricade în încercarea de a opri fluxul de solicitanți de azil despre care susține că a fost provocat de Rusia, relatează Reuters.
Rusia a fost acuzată că folosește tactici de „război hibrid” pentru a introduce migranți în Finlanda, statul UE cu care împarte cea mai lungă frontieră și totodată cel mai nou membru NATO.
Guvernul finlandez spune că acțiunile Rusiei reprezintă o răzbunare pentru decizia Helsinkiului de a spori cooperarea cu SUA în sectorul apărării.
Zeci de migranți așteaptă la frontiera Finlandei
De vineri, poliția finlandeză de frontieră a instalat baricade în vămile Vaalimaa, Nuijamaa, Imatra și Niirala din sud-estul Finlandei, punctele prin care se realizează cea mai mare parte a tranzitului dintre cele două țări.
În ciuda închiderii, zeci de migranți au sosit sâmbătă după-amiază în vămile Nuijamaa și Vaalimaa și au aprins focuri de tabără în spatele barierelor cu sârmă ghimpată pe care le-au montat polițiștii de frontieră. Temperaturile erau sub zero grade.
La Nuijamaa, două persoane au reușit să treacă de bariere și să pătrundă în Finlanda.
„În prezent îmbunătățim barierele astfel încât situații similare să nu mai fie posibile”, a declarat col. Mika Rytkonen pentru televiziunea publică finlandeză YLE.
Finlanda și Rusia au o frontieră comună de 1.340 de kilometri, fiind vorba totodată despre una dintre frontierele externe ale UE. În această săptămână, pe teritoriul finlandez au sosit în jur de 300 de solicitanți de azil, majoritatea din Irak, Yemen, Somalia și Siria.