Cel puţin 21 de civili, printre care şi nouă copii, au fost ucişi marţi, în provincia siriană Idlib, în urma unor bombardamente efecutate atât de aviaţia militară, cât şi de forţele terestre, cel mai probabil ale lui Bashar al-Assad, precizează CNN, care citează un comunicat al Union of Medical Care and Relief Organizations-USA.
În plus, alte 80 de persoane au fost grav rănite, printre care femei şi copii.
Cel mai probabil vinovat este aviaţia militară a lui Bashar al-Assad. Însă nici Rusia nu ar fi exclusă, mai ales că avioanele ruseşti au mai bombardat ţinte civile din Siria.
„Spitalul, care servea 11.500 de pacienţi în fiecare lună, a fost forţat să se închidă din cauza riscurilor de securitate prezentate de atacurile aeriene”, a precizat Union of Medical Care and Relief Organizations-USA.
De cealaltă parte, regimul lui Bashar al-Assad, a precizat că forţele sale „au capturat mai multe localităţi sate şi oraşe din sudul provinciei Idlib după ce „unităţi ale armatei ouţ efectuat operaţiuni intense împotriva teroriştilor”.
De precizat că discursul de propagandă al agenţiei de presă siriene SANA caracterizează frecvent populaţia din Idlib drept „teroristă”, fără să facă vreo diferenţă între civili şi grupările rebele jihadiste (unele dintre care chiar au colaborat cu organizaţii teroriste, precum Al-Qaida).
Şi Rusia a preluat acest gen de discurs, făcând referire doar la „terorişti” în cadrul unei conferinţe pe drepturile omului a ONU, de la Geneva.
Incidentul vine la doar câteva zile după ce alte două spitale şi o maternitate au fost bombardate în vestul oraşului Alep – culmea, un oraş cucerit săptămâna trecută de forţele lui Bashar al-Assad.
Bombardarea spitalelor şi a şcolilor a devenit, în ultimele luni, un lucru frecvent în provincia Idlib, ultimul centru important încă aflat în mâinile rebelilor.
Provincia Idlib este, în momentul de faţă, locul uneia dintre cele mai grave crize umanitare din istoria recentă. Potrivit celor mai recente estimări, din cauza războiului, între 900.000 şi un milion de oameni şi-ar fi abandonat locuinţele şi au fugit din calea trupelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad, către oraşul Idlib şi graniţa cu Turcia. Şi peste 80% dintre refugiaţi sunt femei şi copii.sute de mii de oamenii au fost forţat să-şi abandoneze locuinţele şi să fugă înspre nord.
Din cauza acestui tip de bombardamente, recent, atât Rusia, cât şi Bashar al-Assad au fost acuzate de ONU de posibile crime de război.
„Simplul număr al atacurilor asupra spitalelor, asupra centrelor medicale şi şcolilor ar sugera că nu pot fi toate accidentale. Atacurile ar reprezenta crime de război”, declara pe 19 februarie Rupert Colville, puratorul de cuvânt al ONU pe drepturile omului.
În momentul de faţă, oraşul Idlib este protejat de armata turcă. Situaţia nu poate, însă, să fie de durată din cauza riscurilor izbuncirii unui conflict mai serios între Turcia şi Şiria (susţinută de Rusia). Ciocniri intre armata turca şi cea siriana au avut, oricum, loc, fie ele şi de amploare relativ mică.
Ce arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) despre situaţia din Siria:
Locația unui atac, de marți, în spatele căruia s-ar afla forțele aeriene ale lui Bashar al-Assad
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.