Zeci de zboruri au fost anulate în insula indoneziană Bali, ca urmare a erupţiei vulcanului Agung, au anunţat autorităţile locale, citate de RT.
Coloana de fum de deasupra vulcanului era, duminică, de până la 4.000 de metri înălţime, astfel că 28 de zboruri au fost anulate, a precizat Arie Ahsanurrohim, purtător de cuvânt al aeroportului din Denpasar.
Aeroportul rămâne însă deschis şi companiile aeriene vor decide dacă îşi cor anula sau devia zborurile, a adăugat Ahsanurrohim.Mai multe zboruri interne, unele având ca destinaţie insula Lombok, au fost anulate, vântul ducând cenuşa spre această insulă.
Potrivit Reuters, coloana de cenuşă şi abur a ajuns până la peste 6.000 de metri înălţime, cu peste 2.000 de metri mai mult decât estimarea anunţată de Ahsanurrohim. Cenuşa căzută a acoperit şoselele, maşinile şi clădirile din zonă.
Zboruri ANULATE spre Bali, după erupţia SPECTACULOASĂ a vulcanului Agung
#DIRECT_ONE_bgixtw#
Vulcanul Agung, situat la aproximativ 75 de kilometri de oraşul turistic Kuta, s-a trezit la activitate în septembrie. Atunci, autorităţile au declarat alertă maximă şi 140.000 de persoane au fost evacuate din zonă. După o lună, situaţia s-a calmat şi mulţi localnici au revenit la casele lor.
Vulcanul s-a reactivat marţi. Autorităţile le-au cerut celor care locuiesc pe pe rază de 7,5 kilometri să părăsească zona pentru siguranţa lor, însă deocamdată nu au decretat nivel maxim de alertă.
Indonezia se află pe ”Centura de Foc” a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tehtonice provoacă frecvent seisme şi o importantă activitate vulcanică. În 1963, peste 1.000 de persoane au murit după o erupţie a vulcanului Agung.