Yukiya Amano, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, s-a stins din viață! Un diplomat român, în cărți pentru preluarea funcției

Publicat: 22 07. 2019, 11:25
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Yukiya Amano, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani, a anunțat instituția pe care diplomatul nipon o conducea încă din 2017, potrivit Agerpres.

„Secretariatul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică vă face cunoscut cu profundă tristeţe decesul directorului general Yukiya Amano”, arată comunicatul lansat luni de AIEA.

Yukiya Amano fusese numit în fruntea AIEA în anul 2017, pentru un al treilea mandat consecutiv, care urma să se încheie, în mod normal, la 30 noiembrie 2021.

Chiar și așa, surse diplomatice indicau că Amano ar urma să renunțe din cauza problemelor de sănătate. Diplomatul român Cornel Feruță ar putea deveni noul director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, în locul japonezului. (Detalii AICI)