Yahoo încearcă să iasă de pe piața japoneză

Publicat: 02 03. 2011, 17:43
Yahoo se află în discuții avansate pentru părăsirea pieței japoneze încercând astfel să își sorteze parteneriatele asiatice eficiente de cele neperformante. Această mutare ar urma să deblocheze fonduri de...

Yahoo se află în discuții avansate pentru părăsirea pieței japoneze încercând astfel să își sorteze parteneriatele asiatice eficiente de cele neperformante. Această mutare ar urma să deblocheze fonduri de opt milioane de dolari, ce vor fi folosite pentru lupta împotriva Google și Facebook, conform Reuters.

Compania americană Yahoo ar urma să își cedeze cele 35 de procente deținute la Yahoo Japan companiei Softbank Corporation care deține deja 42 de procente din aceasta.

Afacerea vine în contextul unei presiuni tot mai mari asupra șefului Yahoo, Carol Bartz, de a duce compania din nou în top după ce a fost devansată de Google și Facebook.

Din 2005, valoare de piață a Yahoo a stagnat în jurul sumei de 21,5 miliarde de dolari în timp ce valoarea de piața a rivalului Google s-a triplat fiind cotată la 200 de miliarde de dolari.

Yahoo a fost fondată de Jerry Yang și David Filo în ianuarie 1994. În februarie 2008, Microsoft a încercat să preia Yahoo oferind 44,6 miliarde de dolari însă oferta a fost respinsă pe motiv că e mult prea mică.

Yahoo ar putea părăsi piața asiatică

http://www.reuters.com/resources_v2/flash/video_embed.swf?videoId=191130195