Președintele chinez Xi Jinping a criticat războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în cel mai direct mod de până acum, vineri, și l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, să nu recurgă la armament nuclear. Apelul a fost lansat în timpul unei vizite efectuate de cancelarul german Olaf Scholz la Beijing, potrivit Politico.
Comunitatea internațională, a spus Xi Jinping, ar trebui „să se opună în comun utilizării sau amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare”. Lumea ar trebui „să susțină că armele nucleare nu pot fi folosite, nu poate fi purtat un război nuclear, astfel încât să fie prevenită o criză nucleară” în Europa sau Asia, a adăugat liderul chinez.
Xi Jinping a solicitat Germaniei și Europei să joace un rol important în pledoaria pentru pace și în facilitarea negocierilor.
Totodată, el a cerut „îmbunătățirea situației umanitare” în zonele de criză, în special în perioada iernii.
Chiar și așa, președintele Chinei, care înainte de război spunea despre Vladimir Putin că este prietenul său cel mai bun, a evitat să ceară retragerea trupelor ruse, o solicitare-cheie a Ucrainei și a susținătorilor săi occidentali. Xi nu a menționat nici refuzul lui Vladimir Putin de a onora acordul privind exporturile de cereale ucrainene.
În septembrie, Vladimir Putin recunoștea pentru prima oară că Xi are „întrebări” și „îngrijorări” în legătură cu războiul din Ucraina. La puțin timp după întâlnirea dintre cei doi șefi de stat, președintele rus ridica miza și vorbea despre o eventuală utilizare a armamentului nuclear pentru apărarea Rusiei, spunând că „acesta nu este un bluff”.
Opoziția manifestată de Xi în legătură cu amenințările nucleare lansate de Putin au fost catalogate de Scholz drept o victorie diplomatică majoră.
„Am convenit că amenințarea cu atacuri nucleare este iresposabilă și periculoasă”, a declarat cancelarul german, care susține că i-a transmis președintelui chinez că este important ca Beijingul „să își exercite influența asupra Rusiei”.