Xi Jinping îi transmite un mesaj clar lui Vladimir Putin: „Mai avem încă multe de realizat”
Preşedintele chinez Xi Jinping a transmis luni, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări de la crearea asociaţiei de prietenie între Beijing şi Moscova, că prietenia dintre China şi Rusia are „perspective largi” de dezvoltare, iar cele două ţări „mai au multe de realizat înainte”, potrivit EFE.
Xi Jinping îi transmite un nou mesaj lui Vladimir Putin
Se pare că liderul chinez dă asigurări că acest organism a adus o „contribuţie importantă în ceea ce priveşte promovarea înţelegerii reciproce şi încrederii între cele două popoare”.
„Prietenia dintre China şi Rusia are perspective largi (de dezvoltare) şi mai sunt încă multe de realizat înainte”, menţionează preşedintele chinez Xi Jinping în mesajul său.
La 4 februarie, Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au consolidat legăturile înainte cu câteva zile de izbucnirea războiului în Ucraina, asupra căruia Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, făcând apel la „respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei, şi cerând să se acorde „atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, făcând referire la Rusia, informează Agerpres.
Chiar dacă China nu a susţinut în mod explicit Rusia, s-a opus sancţiunilor instituite împotriva Moscovei, deoarece, în opinia sa, acestea „nu rezolvă problemele”, iar la ultima Adunare Generală a ONU s-a abţinut să critice mobilizarea sau convocarea de aşa-zise referendumuri privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, contrazicându-i astfel pe cei care sperau la o fisură între Beijing şi Moscova.
De asemenea, luna trecută în cadrul unei reuniuni în Uzbekistan, liderul de la Kremlin a apreciat faptul că Beijingul a menţinut întotdeauna „o poziţie echilibrată” faţă de Ucraina, cu toate că a admis existenţa unor „întrebări şi îngrijorări” din partea Chinei.
Chiar și așa, Xi l-a invitat omologul său rus Vladimir Putin „să conducă împreună o lume în schimbare şi să apere interesele ţărilor în curs de dezvoltare”, mai notează EFE.