Xi Jinping îi ține morală lui Justin Trudeau, jignit de scurgerile de informații din presă (VIDEO)

Publicat: 17 11. 2022, 13:07

Liderul chinez Xi Jinping a fost surprins miercuri de televiziunile canadiene într-un moment de o sinceritate rară, în care a fost filmat certându-l pe omologul său canadian, premierul Justin Trudeau, pentru ceea ce a descris ca fiind scurgeri de informații.

Moment stânjenitor între Xi și Trudeau surprins pe video

În timpul summitului G20 din Indonezia, Xi a discutat cu Trudeau în mandarină, zâmbind. Dar traducerea în engleză a ceea ce a spus a fost ceva mai puțin prietenoasă.

„Tot ceea ce am discutat a ajuns în presă și acest lucru nu se face”, a spus traducătorul lui Xi.
Trudeau a dat din cap și Xi a vorbit din nou. „Și nu așa s-a desfășurat conversația”, a spus traducătorul.

„Dacă ați fost sincer, atunci putem vorbi unul cu celălalt respectându-ne reciproc, altfel ar putea exista consecințe imprevizibile”, îi spune Xi liderului canadian în mandarină.

Traducătorul lui Xi încearcă să traducă ceea ce s-a spus, ajungând doar la „Dacă ați fost sincer”, înainte de a fi întrerupt de Trudeau.

„În Canada credem într-un dialog liber, deschis și sincer”, a spus Trudeau, adăugând că „vom continua să lucrăm împreună în mod constructiv, dar vor exista lucruri asupra cărora nu vom fi de acord”.

„Să creăm mai întâi condițiile acestui dialog”, a spus traducătorul în numele lui Xi în videoclip. Liderul chinez i-a strâns apoi mâna lui Trudeau și a plecat însoțit de anturajul său.